România, ciuca bătăilor în „Imperiului Haosului European” – unica soluţie salvatoare : RoExit !

Dincolo de orice orientări politicianiste, adevărul trebuie rostit cu glas tare şi cu fermitate. După experienţa devastatoare a afilierii la U.E. (a se citi Imperiul Haosului European), România anului 2018 a ajuns o jalnică epavă a navei „ceauşiste”. Pe durata a aproape trei decenii a fost jefuită ca-n codru, a fost şi este stigmatizată, pusă la colţ de fiecare „ciumete”, uns membru al Parlamentului European „cu « renumeraţie » nesimţită… Coane Fănică”. Rând pe rând, la pupitrele de comandă ale Ţării s-au perindat – conform nefastului algoritm politic – un melanj dezastruos de incompetenţi, corupţi şi trădători de Neam şi Ţară. Au furat cât au putut, încurajaţi şi susţinuţi de ipocriţii „tunari” occidentali. Astăzi, România nu mai este ţară suverană, ci o colonie corporatistă din care bogăţiile românilor sunt şterpelite „la vedere” de „Imperiul Haosului European” cu sprijinul samsarilor şi rechinilor autohtoni.

Îndobitocirea sistematică prin drogul-televizor, a fost şi a rămas principala arma de distrugere în masă a populaţiei României, scopul fiind atingerea zicerii lui Petre Ţuţea… „un popor de idioţi”, uşor de controlat, uşor de condus, uşor de jefuit! Am plecat în ’89 cu „Ne-am trezit din hibernare/ Şi-am strigat cât am putut:/ Sus Cutare! Jos Cutare!?”… Occidentul ne-a dat brânci, reuşind să ne convingă că noi am vrea – chipurile – să ne înjugăm de bună voie ca animale de povară la căruţa „Imperiului Haosului European”. După sacrificii incomensurabile, ne-am aliniat regulilor occidentale, precum glăsuia Constantin Tănase: „Ia corupţia amploare,/ Cum nicicând nu s-a văzut,/ Scoatem totul la vânzare?/ Şi cu asta ce-am făcut?// […] Pentru-a câştiga o pâine,/ Mulţi o iau de la-nceput,/ Rătăcesc prin ţări străine?/ Şi cu asta ce-am făcut?”…

Modus-ul operandi al impostorilor autointitulaţi politicieni a îngăduit instaurarea unui fenomen distructiv: exportul materiei cenuşii, al experienţei şi priceperii profesionale, al specialiştilor de înaltă calificare, efect nociv al escrocheriei numită pompos „privatizare” şi soldată cu vânzarea sau distrugerea intreprinderilor româneşti şi – sine die – a locurilor de muncă. Dovadă că istoria se răzbună, repetându-se este situaţia politico-economică din România, care nu diferă prea mult de cea din timpul marelui actor.

Luna august a fost, pentru români, o lună de foc: 23 august 1939 – Pactul Hitler-Stalin, 23 august 1944 – Trădarea regelui Mihai… şi, revenind în actualitate, 10 august 2018 – tentativa ratată a loviturii de stat. Scenariul de la „Colectiv” şi căderea „Guvernului meu”, au fost acţiuni care au atins cote ale performanţelor eşuate greu de atins, în urma cărora un anume personaj nu şi-a mai putut regăsi liniştea navetei săptămânale. Escapadele „spontane” pe alte meleaguri nu-i dau pace „antiromânului perfect”, cum îl numea recent cineva, convenabilă dovedindu-se însă pâra la Înalta Poartă.

Constatăm că cine îndrăzneşte să prezinte – pe bază de documente – adevărul, e pus la colţ, riscând să poarte haine vărgate „cu executare” – vezi cazul istoricului Ioan Scurtu, amendat şi pus să-şi retragă un articol publicat în februarie 2017, în ziarul „Cotidianul”. De asemenea, pentru afirmaţiile publice, Darius Vâlcov a fost amendat de C.N.C.D. cu 2.000 de lei, iar Liviu Pop a primit avertisment. Să ne amintim, în aprilie 2018, ziarul israelian de limba engleză „The Ierusalem Post” titra : „How can Romanian President Klaus Werner Iohannis, who for 23 years was also the president of the Democratic Forum of Germans in Romania, which claims to be the legal successor to a former Nazi organization, be a friend of Israel? Last Friday, Iohannis expressed his opposition to the government’s proposal to move the country’s embassy to Jerusalem”[1] (Cum poate președintele Klaus Werner Iohannis – care timp de 23 de ani a fost și președinte al Forumului Democrat al Germanilor din România, ce se pretinde a fi succesorul legal al unei foste organizații naziste – să fie un prieten al Israelului?).

Rezultatele slugărniciei sunt vizibile. După ce U.E. a declarant că România tratează minorităţile cu o generozitate neîntâlnită în nicio ţară europeană, recent, vreo 20 de parlamentari europeni din Germania, Suedia, Polonia, Ungaria, Elveţia și Lituania au semnat un proiect de rezoluţie prin care cer luarea unor măsuri urgente pentru a solicita României protejarea minorităţilor naţionale. „Intensitatea şi frecvenţa defăimărilor colective venite din cercurile guvernului şi eşecul altora de a se distanţa în mod public din acestea sunt motive de îngrijorare. Adunarea Parlamentară ar trebui să investigheze implementarea protecţiei minorităţilor naţionale în România şi să solicite urgent României să-şi respecte îndatoririle pentru a proteja minorităţile naţionale – în acest caz protejarea minorităţii germane”[2]. Nu este greu de dedus că în spatele operaţiunii s-ar fi putut afla o „persoană importantă, nu spui cine !”.

De parcă n-ar fi fost de ajuns, reprezentanţii „drapelului celor 12 stele” aplică după propriile criterii, propriul slogan „Unitate în diversitate”, prefăcându-se că nu observă acţiunile hoardei destrămării României. Dintre ei nu puteau lipsi Satana în sutană – eternul inamic al românilor – şi ăl de s-a săturat de România. O reeditare a „Declaraţiei de la Budapesta” din 1989, ediţie revăzută, adăugită şi bântuită de iredentism desuet şi nociv. O noua sfidare la adresa sărbătoririi de către români a înfăptuirii României Mari adăugată doliului maghiar cu prilejul Zilei Naţionale a României – 1 Decembrie. Perfidia alambicată a separatiştilor îşi revarsă veninul cu puţine zile înainte de 1 Decembrie 2018 definind-o „100 de ani de neîmpliniri”. Semnatarii: Gabriel Andreescu, Tőkés László, Lucian Nastasă-Kovacs, Szilágyi Zsolt, Marius Tabacu,. Bodó Barna, Cristian Sandache, Toró T. Tibor, Radu Raileanu, Bakk Miklós, Sabin Gherman, Dávid László, Ramona Băluțescu, Liviu Antonesei, Eckstein Kovács Péter, Florian Mihalcea, Kolumbán Gábor, Mircea Toma, Molnár Gusztáv, Ovidiu Pecican, Szilágyi Ferenc, Cristian Pîrvulescu, Kincses Előd. Marea mea mirare este lipsa cel puţin a unei semnături – o posibilă scăpare a iniţiatorilor : Lucian Boia.

Textul declaraţiei anti-România – Guvernul României să se autosesizeze !

„Transilvania a fost și poate să devină un spațiu de complementaritate și poate să devină un model de pluralism cultural și religios. Promovarea identităților și tradițiilor care dau specificul Transilvaniei este în folosul și al românilor, și al maghiarilor. Condițiile securității ambelor comunități naționale sunt frontierele stabile și respectarea drepturilor minorităților. Nu există niciun element care să opună, astăzi, interesele românilor și maghiarilor. Aspirațiile maghiarilor la autonomie culturală și teritorială sunt dezideratele unei mai bune organizări și servesc deci tuturor. Alimentarea confuziei dintre autonomie și independență reflectă uneori neînțelegere, alteori intenția rea a manipulării. Nu există nimic care să opună, astăzi, interesele României și Ungariei. Conducerile de stat actuale pot sau nu să corespundă idealurilor societăților noastre; pot face ce trebuie sau pot greși și în privința problematicii interetnice. Criticile la adresa lor, venind din interiorul sau din afara țării, nu au de ce să afecteze raporturile pe termen lung dintre cele două popoare. Conducerile sunt oricum schimbătoare, căci venirea și plecarea lor de la putere, la un moment dat, rezultă din chiar natura sistemelor democratice în care trăim.

Maghiarii din această țară sunt cetățeni ai statului român având drepturi egale și inalienabile de a propune modelele de reconstrucție a statului-patrie comun. Distanța luată de ei față de celebrarea Centenarului aduce la lumină o temă fundamentală pentru istoria celor 100 de ani: ce a însemnat veacul care a trecut din perspectiva comunității maghiare? Vorbind în numele ei, liderii politici au semnalat repetat ceea cecvasitotalitatea maghiarilor percep drept „100 de ani de neîmpliniri”. Or, este firesc să facem din acest an unul de bilanț și să întâmpinăm dezideratele neîmplinite ale minorității, acestea necontravenind intereselor generale, permițându-i să se simtă confortabil în România, deci în propria ei țară.

Centenarul Unirii Transilvaniei cu România oferă românilor și maghiarilor ocazia de a resuscita idealul promis în anul 1918: să fim o patrie a românilor, maghiarilor și a celorlalte minorități constitutive ale unui stat devotat împlinirii aspirațiilor fiecărei comunități. Este un obiectiv care nu poate fi realizat peste noapte. Dar putem transforma acest ideal într-un proiect de țară al anilor ce vin. Apelăm la compatrioții noștri și la autoritățile publice să onoreze Centenarul refuzând incitarea naționalistă și conflictul, favorizând construcția și speranțele”.

Oare care ar fi „speranţele” semnatarilor? Domnilor guvernanţi, tăcerea echivalează cu trădarea şi trădarea vine de la Bruxelles. Singura şansă de supravieţuire a statului national român este RoExit! Cu asumarea tuturor urmărilor… că de păgubiţi, am fost destul. Ajunge!

ION MĂLDĂRESCU

SURSA: http://www.art-emis.ro/editoriale/5111.html

––––––––
[1] https://www.jpost.com/Opinion/Why-is-Romanias-president-refusing-to-relocate-the-embassy-to-Jerusalem-552769
[2] https://evz.ro/zeci-de-parlamentari-europeni-iohannis-discriminare-valcov-liviu-pop.html

Publicat în Articole, Documente, PRIETENII M-AU INFORMAT:, SFATURI PENTRU PRIETENII MEI, TEXTE ŞI FOTOGRAFII ALE ALTORA | Lasă un comentariu

15 mai 1946 – Memoriul depus la Tribunalul Poporului (2)

Această galerie conține 1 fotografie.

Realitatea în privința masacrelor de la Odessa. În broșura rusă care a apărut la Stokholm în Iulie 1944 s-a afirmat că au fost omorâți 27.000. La Moscova mi s-a impus să semnez în Iunie 1945 un protocol în care se … Continuă lectura

Galerie | Lasă un comentariu

15 mai 1946 – Memoriul depus la Tribunalul Poporului (1)

Această galerie conține 1 fotografie.

Domnule Președinte și onorat Tribunal, Eu nu am să fac o apărare. Un om care a pornit de la cea mai de jos bază a piramidei sociale, fără nume și fără protecție și a urcat în Stat fără bani și … Continuă lectura

Galerie | Lasă un comentariu

PE URMELE BUNICULUI MEU ION ALEXANDRU MORARU LA ORHEI

PE URMELE BUNICULUI MEU ION ALEXANDRU MORARU  LA  ORHEI

Despre bunicul meu am mai scris câteva articole în baza documentelor de arhivă:

https://mazarini.wordpress.com/2011/03/26/contributia-bunicului-meu-la-marea-unire-din-1918/   și   https://mazarini.wordpress.com/2016/05/23/bunicul-meu-ion-alexandru-moraru-a-votat-unirea-cu-romania-document/ , care ulterior au fost preluate de alte portale din Internet.

M-am născut într-o familie de intelectuali  din a şasea  generaţie, care în 1941 au fost arestaţi şi deportaţi în Siberia de autorităţile  de ocupaţie sovietice. Bunelul meu, Ion Alexandru Moraru, a fost om cu stare, avea în posesie 100 ha de pămînt bun, la Ustia, Zolonceni şi Ohrincea, din părţile Criulenilor. Cea mai mare parte de pămînt, era ocupată cu vii şi livezi, că-i plăceau viile şi livezile, mai puţin – cu cerealiere.

Bunelul făcea vin mult şi bun, usca fructe, le comercializa. Într-un cuvînt, nu prea avea nevoie de nimic. În acest fel dânsul era și țăran și intelectual, deoarece lucra invățător, apoi director la Școala din satul Ustia, plasa Criuleni, județul Orhei. Era membru al Partidului Naţional-Ţărănesc.  Însă vin ruşii în 1940 şi califică acest partid contrarevoluţionar. Contra cărei revoluţii? ne-am întreba noi acum. Calificativul de „activitate contrarevoluţionară şi spionaj”, însă, pus pe el de noii stăpîni ca stigmat criminal, doar cu cîteva zile înainte de începerea războiului, l-a costat viaţa.

Sigur că motivul de bază era altul… La 25 martie 1918 la Orhei, Bunicul meu Ion Alexandru Moraru, membru al Zemstvei, locuitor al satului Ustia, plasa Criuleni, județul Orhei a votat Unirea Basarabiei cu România la nivel de Județ (Orhei), ulterior rezultatele votului pe  județe au fost transmise la Chișinău  și la 27 martie 1918 Sfatul Țării a votat unirea cu Țara.(document publicat în revista ”Destin Românesc” nr.1 din 2008, pag. 17-25, material publicat de dr. Mihai Tașcă. La numărul 50 este înscris şi  Morari (u- schimonosit de ruși) Ion Alexandru, membru al Upravei Zemstvei, român.(pag. 24 din articolul nominalizat). Am citit acest articol de câteva ori, deoarece nu-mi venea a crede ochilor,că bunicul meu personal şi-a adus aportul la Marea Unire a tuturor românilor din 1918

Lacrimi de emoţie şi bucurie am avut atunci  când am înţeles, că  Marea dragoste faţă de limba română. de istoria românilor, de tot ce e românesc vine la mine şi copiii mei prin gene de la bunicul meu Ion Alexandru Moraru, agricultor şi învăţător din satul Ustia, Criuleni, care a contribuit prin votul său la realizarea  idealului naţional.

La 13 iunie 1941, în toriul nopţii, în casa lui Ion Moraru din Ustia, Criuleni, situată chiar pe malul Răutului, au intrat cîţiva militari, printre care şi şeful NKVD-ului din Criuleni, Pavlenco, şeful secţiei de învăţământ Criuleni, Litvinenco şi un ostaş cu steluţă pe chipiu. Cu ei erau şi doi comsomolişti. Stăpânul casei, luat prin surprindere, a fost aşezat, dezbrăcat cum era, în mijlocul odăii. Şeful NKVD-ului, Pavlenco, a dat citire unei hârtii în limba rusă în care era învinuit că este duşman al poporului, apoi a ordonat ca în timp de 15 minute toţi ai casei, adică tatăl cu cei 4 copii ai săi, să se îmbrace, să strângă obiectele de primă necesitate şi să urce în căruţă.

Când se luminase de-a binelea, cei cinci  „duşmani ai poporului”, Nicolae,în vârstă de 9 ani, Maria – de 10 ani, Valeriu (tatăl meu) – atunci de 14 ani şi Alexandru – de 26 ani, împreună cu tatăl lor şi bunicul meu erau deja urcaţi într-un mărfar din gara Chişinău. Diferența de vârstă a lui Alexandru față de ceilalți frați, se explică prin faptul, că bunicul înainte de bunica mea Parascovia, a avut altă soție, învățătoarea Dina, mama lui Alexandru, care la  a doua naștere cu regret a murit împreună cu copilul.

În drum spre destinaţie, capii familiilor au fost separaţi într-un vagon, agăţat la „coada” trenului. Ajuns în oraşul Sverdlovsk, transportul şi-a urmat calea fără ultimul vagon…

După un demers la Ministerul securităţii naţionale al Republicii Moldova am primit adeverinţa privind soarta cet. Ion Alexandru Moraru, născut în 1884 în comuna Capaclia, raionul Cantemir, Republica Moldova, cu domiciliul permanent până la arestare în comuna Ustia, raionul Criuleni (aproape de Nistru), a fost arestat la 13 iunie 1941 ca fost „membru activ al unui partid contrarevoluţionar” şi, conform hotărârii Consfătuirii excepţionale de pe lângă NKVD al URSS din 4 noiembrie 1942, este împuşcat la 19 ianuarie 1943 în oraşul Sverdlovsk, Federaţia Rusă.

Scriu aceste cuvinte cu tristeţe, recunoştinţă  dar şi  cu mândrie pentru Neamul meu, Neamul Morarilor, care s-a dovedit a fi oameni de treabă, buni români şi patrioţi. Am aflat despre activitatea şi soarta bunicului meu Ion, numai după ce am început să lucrez la Arhiva Naţională a Republicii Moldova, fapt care s-a produs în aprilie anul 2000. Iniţial funcţia mea se numea colaborator ştiinţific superior,care în scurt timp s-a modificat în specialist principal, apoi în funcţia de de şef secţie.

Din investigaţiile documentare făcute de mine am aflat o mulţime de lucruri interesante şi pline de mandrie pentru înaintaşii mei.Majoritatea din cele aflate au fost publicate de mine în gazeta raională „Biruitorul”(apoi”Opinia”) 1990-1991, în „Revista Română”(nr.3, noiembrie 1996), în  revista”Glasul Naţiunii”(nr.40 din 24 octombrie 2002), în  Enciclopedia”Localităţile Republicii Moldova.Jevreni,”vol.7 Chişinău. 2007, etc.

Dar să revenim în 1941. Trenul îşi urma drumul. Supraîncărcat, arestaţii sufereau de frig şi foame, sete, boli şi păduchi. Câteva zeci de surghiuniţi  şi-au dat sufletul, chiar în tren. Copiii lui Ion Moraru din Ustia s-au dovedit tari şi au ajuns în orăşelul Bâstrâi, regiunea Tiumeni. Întreaga povară a existenţei a căzut pe spatele celor  doi fraţi mai mari – Alexandru şi Valeriu. Cei mai mici, Maria şi Nicolae, îndeplineau munci auxiliare legate de pescuit, cârpirea plaselor de pescuit, curăţirea peştelui ş.a. Ziua de muncă ajungea la 17 ore. Alexandru şi Valeriu pescuiau peşte. Cu regret, la mijlocul anului 1942 Alexandru, sublocotenent al Armatei Române, învăţător, poet, care încă în perioada anilor 1938 – 1940 a publicat un şir de poezii în revista „Speranţa” (pentru confirmare vezi revista indicată, nr.11 din 1938 ş.a.), în condiţii misterioase, s-a ”înecat” în  râul Obi, deși ulterior, când am fost angajat la Arhiva Națională a RM, am aflat adevărul despre unchiul meu, care era considerat înecat în Obi. Printr-o  întâmplare, cred eu nefericită, a fugit din locul de deportare și sub caroseria trenurilor a ajuns la Chișinău. Cu regret, fiind fără documente, deoarece la cei deportați li se luau actele de către ofițerii NKVD-iști, care îi țineau sub supraveghere, a fost prins de patrula NKVD, arestat și aruncat în punctul de triere și filtrare din Chișinău. De aici n-a mai ieșit…sau a fost împușcat, sau a fost aruncat în gropi cu var…

Acolo, în Siberia, tatăl meu, Valeriu Moraru a rămas stăpânul acestei familii de 3 persoane, care îndeplinea zilnic un volum de muncă supraomenesc, pentru a întreţine sora şi frăţiorul mai mic. Nu odată a fost înşelat la cântar: de fiecare dată însă observa înşelăciunea şi se revolta, fiind apoi bătut de cei doi mujici care se considerau brigadieri.

În 1947, toamna târziu, cei trei fraţi care au supraveţuit s-au întors în Basarabia. Casa părintească fiind confiscată de regimul stalinist, s-au stabilit la cele mai apropiate rude, care locuiau în satul Jevreni, Criuleni.

Să nu gîndiţi însă că aici s-au terminat pribegiile şi chinurile celor „trei duşmani ai poporului”. Sigiliul sîngeros al stalinismului i-a urmărit toată viaţa. Sunt multe de spus. Important este că au ştiut să înfrunte cu demnitate toate încercările sorţii. Au absolvit toţi şcoala pedagogică din Orhei; Valeriu – facultatea de istorie, iar Maria şi Nicolae – facultatea de geografie.

Am scris despre ei nu numai din spirit de rudenie, consider că e o datorie a tuturor să nu-i uite pe cei care au suferit mai mult decât dânşii. Ion Moraru – bun gospodar, om cu o cultură aleasă, întemeietorul căminului cultural din Ustia, Criuleni, fost funcţionar în Parlamentul României în perioada interbelică din partea Partidului Ţărănesc, om cu aspiraţii democratice, cunoscător al limbilor rusă şi franceză, fără nici o vină – arestat şi împuşcat. Fiul, Alexandru, poate un viitor poet cu renume, executat ; Valeriu, care a mai trăit după pensionare un singur an, iar Nicolae, nici atât. Astăzi în viaţă nu mai este nimeni din ei, deoarece şi Maria, fiica lui Ion Moraru, obosită, bolnavă şi îmbătrânită înainte de vreme a plecat în lumea celor drepţi.

Anul acesta sărbătorim 100  de ani de la Marea Unire a Basarabiei cu Ţara. Un sentiment de mândrie mă  ţine în suspans, deoarece bunicul meu,Ion Alexandru Moraru a contribuit şi el punând acea cărămidă modestă la Marea Operă a Întregirii Neamului Românesc in 1918.

În primele zile a lunii august 2018 am avut fericirea să ajung la Orhei și să găsesc clădirea județeană de zemstvă Orhei, în care a avut loc votul istoric la nivel de județ. Încă în 2016, cu suportul meu arhivistic, pe clădirea respectivă, din inițiativa Partidului Liberal (președinte  Mihai Ghimpu)  și a câtorva patrioți  și buni români din raionul Orhei, a fost înstalată o placă comemorativă  pe care sunt încrustate numele tuturor deputaților județeni, care au votat și semnat Unirea. Cu mare regret, atunci, în 2016 fiind bolnav, n-am putut să onorez invitația de a participa la deschiderea acestei plăci comemorative….am ajuns abea acum în  august 2018, dar a dat Dumnezeu! Sper într-o bună zi să ajungă aici și  cei trei copiii mei și cei trei nepoței, pentru a se atinge de istoria Neamului nostru românesc din Basarabia și istoria străbunelului lor…

Alexandru MORARU

Notă: Vreau să-i mulțumesc prin acest intermediu inimosului patriot român Ion CODREANU, care m-a ghidat și susținut informațional.

Publicat în Articole, ÎN OBIECTIV, Documente, IN MEMORIAM, ŞTIRI DE ULTIMA ORĂ | Lasă un comentariu

„Telegrama de la Stockholm” din 23 august 1944

Această galerie conține 1 fotografie.

La 23 august 1944, Uniunea Sovietică era dispusă să încheie un armistițiu cu Mareșalul Antonescu. Cu toate acestea, Antonescu a fost arestat de Regele Mihai, iar sovieticii au intrat pe teritoriul României, fără niciun acord scris. Proclamaţia citită la radio … Continuă lectura

Galerie | Lasă un comentariu

O NOUĂ CARTE-DOCUMENT: VICTIMELE OCUPANȚILOR SOVIETICI ȘI CĂLĂII LOR

De fapt, prezentul volum poate fi considerat drept o continuare a volumelor semnate de Alexandru Moraru ”Basarabia antisovietică” apărut la Iași în 2009 la Casa Editorială Demiurg și ”Victimele Terorii Comuniste din Basarabia” apărut la Chișinău în 2010 la Editura Iulian.La fel ca prezentul, volumele anterioare sunt culegeri de documente de arhivă, depistate în fondurile Arhivei Naționale a RM  și în Arhiva Organizațiilor Social-Politice a RM (fosta arhivă a cc a pcm).

De data aceasta, cartea are doi editori: Alexandru Moraru și Alexandru Ganenco, ambii istorici de profesie și vocație, ultimul fiind și membru fondator al Fundației ”Draghiștea”, de la care am avut toată susținerea, și pe această cale-i mulțumim pentru efort.

Sub coperta acestei cărţi veţi găsi documente de arhivă, ce apar la lumina zilei în premieră absolută, care confirmă zecile de mii de crime săvârşite în Basarabia de ocupanţii sovietici. De la apariţia ocupantului rus în 1812 pe aceste meleaguri până în prezent, nimeni n-a adus atâta nenorocire, batjocură şi moarte în această bucată de Moldovă mai mult, decât Imperiul ţarist şi Imperiul sovietic. Nu există sat ori oraş, care să nu pătimit mai mult sau mai puţin de pe urma ocupanţilor sovietici. Prin sovietici se are în vedere nu numai ruşii, ci şi ucrainenii, evreii, cozile de topor din aşa numita republică autonomă sovietică socialistă moldovenească, venite pe tancurile ruseşti de peste Nistru etc. 1944.

Pe urme încă calde a operaţiilor militare au poposit ocupanţii. Printre cei care prezentau şi apărau această putere erau unităţile de elită a NKVD-ului. Acesta era un mecanism de teroare, un fel de ghestapou, numai că sovietic, care avea ca sarcină generală apărarea puterii sovietice şi a ideologiei bolşevice, nimicirea morală şi fizică a „duşmanilor poporului” şi altele, inclusiv terorismul internaţional şi exportul de revoluţie. Despre evenimentele din 1944 în Moldova sovietică şi în capitala ei, oraşul Chişinău, s-au scris cărţi, monografii, poezii, pictate tablouri, turnate filme şi documentare şi artistice, compusă muzică, ridicate statui şi obeliscuri. Şi toate aceste opere politizate la maxim de ideologia stalinistă slăvesc armata roşie, care „ne-a eliberat” şi a uitat să se întoarcă acasă, pe Lenin, care ne-a adus lumină, (şi s-a mirat mult când a văzut că aici era deja lumină) şi alte poveşti roşii.

Tot ce are omul mai de preţ se reduce la viaţă, familie şi casă. Cu câtă trudă şi efort îşi construieşte omul o casă. De câte bunuri se limitează şi el şi familia sa pentru a vedea construită sau cumpărată o casă. Dar ce simte omul când nişte venetici înarmaţi te dau afară din casa ta, instalându-se pentru totdeauna aici şi folosindu-se de toate bunurile adunate cu atâta trudă? Acesta nu este un monolog absurd şi lipsit de subiect, ci un adevăr istoric.

Cu regret, şi astăzi se mai găseşte câte un istoric aventurier cu simbrie la Moscova sau Kiev, care stoarce din deget informaţii mincinoase „ştiinţifice” cum că oamenii din Basarabia şi-au dorit din tot sufletul venirea ruşilor. Cine sunt totuşi acei luptători pentru instaurarea puterii sovietice în Basarabia ? Cine a susţinut şi aşteptat ocupaţia Basarabiei de URSS în 1940, în 1944 ? Răspunsul la această întrebare îl găsim tot în documentele sovietice. Cum se spune pe la noi: „pasărea pre limba ei piere !”. În Arhiva organizaţiilor social-politice a RM (fosta Arhivă a CC al PCM), alături de alte documente, se păstrează şi un fond arhivistic deosebit de important intitulat „Colecţia de documente privind mişcarea ilegală comunistă din Basarabia 1900-1975 ”, care în limbaj arhivistic are cifrul: F. 50, adică fondul nr. 50. În respectivul fond, în inventarul nr. 6, alături de alte dosare de arhivă, se păstrează şi dosarele personale ale celor care au luptat ilegal în Basarabia pentru instaurarea puterii sovietice în Moldova. Consider oportun de a prezenta această listă de dosare personale, respectând ordinea şi numele conform originalului:

Numărul Numele dosarului luptătorului ilegalist

23 Abramovici Şail Moiseevici

24 Arm Augusta Şulimovna

25 Avramescu Idas Iontelevna

26 Averbuh Şeindel Leibovna

27 Baadji Nicolai Antonovici

28 Bernard  Raiss

29 Brodscaia Dvoira Zaharovna

30 Britva Liuba Aronovna

31 Bruhis Srul Pinhusovici

32 Budeştscaia Ester Isacovna

33 Bujor Iosif Aronovici

34 Boguslavschii Iacov Tovievici

35 Boguslavschaia Pesea Iacovlevna

36 Vigdorcic Lazari Ioilovici

37 Vainberg Niuchi (Beniamin) Marcovici

38 Vainştok Lia Isacovna

39 Vişcanţan Polia Efimovna

40 Grinman Isaac Iosifovici

41 Gudis Lev Şmilovici

42 Galigfarb Abram Isacovici

43 Grimberg Fira Izrailevna

44 Gerştein Haim Srulevici

45 Diner Etea Iacovlevna

46 Escanazi Ilia Iosifovici

47 Erlih Marc Semienovici

48 Zighelibaum Abram Marcovici

49 Zeigher SimonVolfovici

50 Kriper Moisei Grigorievici

51 Crivoruc Haia Gherşevna

52 Constantinovschii Ilia Davâdovici

53 Crivoruc Ion Moiseevici

54 Kaţ Adolf Iosifovici

55 Chellerman Dmitrii Mihailovici

56 Coifman Iacov Buruhovici

57 Codresca Ivan Dmitrievici

58 Lempert Fişeli Şlemovici

59 Lobel Solomon Moiseevici

60 Lupan Andrei Pavlovici

61 Ler Betea Iosifovna

62 Mozeş Evghenii Ignatievici

63 Morghenştein Izraili Marcovici

64 Meguş Tuba Abramovna

65 Oighenştein Mihail Nicolaevici

66 Oighenştein Lev Nicolaevici

67 Ormos T..J.

68 Pastar Zisea Leibovici

69 Petrov Petr Ivanovici

70 Ralli Valter Marcovici

71 Reidiboim Rahili Isacovna (Zelicovna)

72 Reievici Iacov Moiseevici

73 Rosman Lupa Beruhovici

74 Rosman Erna Abramovna

75 Rabinovici Faiga Ianchelevna

76 Romanenco Nicolai Nicolaevici

77 Raievici Iacov Moiseevici

78 Sinitifcher Fridl Molseevici

79 Scvorţov Mihail Iacovlievici . ( numele adevărat- Leibovici Izrail Abramovici) 80 Slepenciuc Fiodor Andreevici

81 Toma Soripin- Toma Solomonovici

82 Fihman (Mucinic) Riva

83 Farştein David Rafailovici

84 Faerştein Raisa Gherşcovna

85 Ţucherman Mare Borisovici

86 Cernei Semion Fedorovici

87 Cioclo Mordco Ghidalevici

88 Şveiţ Dvoira Ghedalievna

89 Şehter Roza Borisovna

Nu voi comenta, e clar şi aşa cine pândea porţile ţării ca în momentul potrivit să le deschidă duşmanului !  Aparatul represiv sovietic a făcut multe victime printre oamenii care încercau sa lupte, să opună rezistenţă ocupanţilor sovietici. Sunt mii de cazuri, când în urma unei vorbe, a unui cuvânt spus sau scris împotriva regimului sovietic, omul era băgat la închisoare pentru mulţi ani. Cenzura sovietică controla tot. Ea hotăra care cărţi se poate să fie citite de cetăţeni şi care să fie interzise, ce fel de muzică să asculte, ce filme să privească etc. Pentru a-i depista pe „duşmanii poporului” cenzura sovietică supunea unui control riguros şi corespondenţa poştală atât civilă, cît şi militară.

Chiar dacă  o persoană nu a participat la acţiuni active, deschise împotriva sistemului de ocupaţie sovietic, ci doar  şi-a exprimat o opinie personală pe care a împărtăşit-o fraţilor săi,  cenzura prin tot felul de metode draconice ţinea orice familie sub un control riguros, chiar şi familiile miliţienilor.

După arestările şi deportările masive sovietice din 1940-1941 şi 1948-1949 în casele oamenilor s-a instalat Frica. Frica de armele şi baionetele ruseşti, frica de ne cunoaşterea limbii ruse, că nu va şti ce să-i răspundă “nacialnicului”, frica că mâne-poimâne va fi arestat şi dus în Siberia, frica că în orice moment pot veni ocupanţii sau slugoii lor din raion sau sat pentru a confisca calul din grajd, vaca din ocol sau ultima bucăţică de la gura copiilor săi.

Zilnic, sau cel puţin săptămânal din diferite localităţi dispăreau fără urmă oameni, familii întregi preponderent din cei mai activi şi buni gospodari. Averea acestora era confiscată de stat sau de mai multe ori era împărţită între cei care trebuiau sa îndeplinească această procedură. Persista şi frica, că va fi trădat de rude, prieteni, vecini că a fost membru al unui partid politic din România, sau a avut vre-o funcţie la primărie în cadrul statului unitar român. Atmosfera psihologică încordată şi frica-acestea erau instrumente sovietice sigure şi verificate încă în 1937 în Rusia.

Era o frică reciprocă a unuia faţă de celălalt. Cu toate acestea au fost multe exemple de nesupunere, de rezistenţă de luptă împotriva statului agresiv şi totalitar sovietic. Unele forme de luptă erau individuale şi modeste altele de dimensiuni mai mari şi mai bine organizate. Unul din aceştea a fost cel care i-a spart „capul” lui Lenin. (Arhiva Naţională a RM, F. 3085, inv. 1, d. 783, f. 4. 16 ) Mai corect spus – bustul întemeetorului şi conducătorului al statului sovietic, care era amplasat în centrul satului (chiar de la prima ocupaţie sovietică din 1940, apoi cea de-a doua din 1944, exista o tendinţă propagandistică de a înălţa în fiecare localitate câte un monument, sau cel puţin un bust lui Lenin şi câte un monument al soldatului sovietic, pentru noi şi din banii noştri, ca să nu uităm niciodată cine este stăpânul aci.).

În acest volum sunt prezente documente de arhivă, care confirmă faptul, că nemulţumirea şi lupta se ducea nu numai individual dar şi în grup despre activitatea organizaţiilor patriotice antisovietice, „Organizaţia Naţionalistă din Basarabia” etc.

În toate perioadele istorice, majoritatea comunităţilor minoritare ( ucraineni, evrei, ruşi, etc.) din Basarabia au fost pe poziţii diametral opuse faţă de populaţia românească autohtonă. În majoritatea cazurilor acestea au făcut front comun pentru a impune interesele minoritarilor asupra majorităţii naţionale. Şi de fiecare dată au învins ! Au învins majoritatea românească, deoarece de partea celor în minoritate era puterea sovietică cu toate componentele sale: armată, închisori, NKVD apoi KGB-ul, spitale de psihiatrie şi alte instrumente ale unui stat totalitar.

În volum  au fost incluse mai bine de 300 de documente în majoritate inedite din fondul arhivistic depozitate la Arhiva Naţională a RM şi Arhiva Organizaţiilor Social-Politice a RM. Documentele au fost întocmite de angajaţii procuraturii sau a securităţii sovietice evident în limba rusă, după cum se scriau toate documentele de stat.

Din lipsa cunoştinţelor acestora a onomasticii şi denumirii localităţilor româneşti din Basarabia, în respectivele documente au fost admise unele regretabile erori. Dar documentul este document, chiar dacă este scris de oameni cu mâinile pline de sânge şi cu mai puţină carte. Ordinea documentelor publicate în culegere nu a fost selectată din punct de vedere cronologic sau alfabetic, ci în ordinea cum au fost înregistrate în fondul arhivistic al Arhivei Naţionale a RM. Documentele incluse sunt unul mai şocant ca altul. În fiecare document vom depista tragedia unui om sau al unui grup de oameni arestaţi, judecaţi, deportaţi sau omorâţi.

Culmea obrăzniciei ocupanţilor sovietici a fost atunci, când după ce au ocupat pământul românesc al Basarabiei, pe cei care luptau împotriva sovieticilor sau cel puţin care nu le susţineau politica erau învinuiţi în trădare de patrie! Adică după august 1944 patria românilor din Basarabia şi a celorlalţi locuitori a devenit URSS? Zeci şi sute de locuitori au fost judecaţi fiind învinuiţi în trădare de patrie. „Patria” care a venit pe tancuri. În unele texte ale documentelor încluse poate fi depistată expresia „locul ispăşirii pedepsei nu este cunoscut”, fapt care confirmă că autorităţile sovietice în majoritatea cazurilor nu duceau întotdeauna o evidenţă strictă a celor arestaţi şi deportaţi din Basarabia. Împortant pentru ei era să-i ducă de la casele lor… şi cât mai departe!

Veau sa vă comunic că în Arhiva Naţională a RM au mai rămas încă cateva mii de dosare nevalorificate la tema propusă. Sunt sigur, că unii din cercetători şi cititorii acestei culegeri în documentele incluse vor depista nume cunoscute ale rudelor, prietenilor etc. Ar fi o regretabilă eroare, dacă nu vom menţiona câţiva istorici care au adus un aport considerabil la subiectul nominalizat. Acestea sunt lucrările istoricilor Viorica Olaru Cemârtan, Elena Postică, Valeriu Pasat, Alexei Memei şi alţii.

În documentele propuse sunt schimonosite majoritatea numelor, Ion este scris Ivan, Petru scris Piotr, Ştefan scris Stepan, patrioţii sunt numiţi trădători sau cel puţin colaboraţionişti, războiul pentru intregirea Ţării este numit de sovietici marele război pentru apărarea patriei.Da. da, acea „patrie” care a poposit în Basarabia pe tancurile bolşevice.

Maşina de propagandă şi agitaţie,uriaşa maşină sângeroasă a nkvd-ului, kgb-ului a distrus multe vieţi atât moral, cat şi fizic, dar n-au izbutit să îndobitocească mintea băştinaşilor ! Posibilitatea de a regenera, de a se renaşte din scrum asemeni pasării Phenix. Locul bunicilor şi părinţilor noştri împuşcaţi,băgaţi în gropi cu var, exilaţi în Siberia, maltrataţi şi furaţi în propria casă l-am luat noi, copiii şi nepoţii lor, care în pezent luptă pentru implimentarea valorilor civilizate şi a unităţii naţionale româneşti.

Alexandru MORARU, Alexandru GANENCO- editori

Publicat în Articole, ÎN OBIECTIV, Carti, Documente, DOCUMENTE NECOMENTATE, IN MEMORIAM, ŞTIRI DE ULTIMA ORĂ | 1 comentariu

CONFESIUNEA UNUI MURIBUND…(ru)

Această galerie conține 1 fotografie.

Откровения умирающего масона Бильдербергского клуба Член Бильдербергского клуба, неизлечимо больной Линдси Уильямс сделал несколько поразительных откровений о том, что нас ждет в ближайшем будущем, и о планах иллюминатов в отношении человечества. Золото и серебро – единственное, на что еще можно … Continuă lectura

Galerie | Lasă un comentariu